Skip to content Skip to footer

Membru fondator

Raluca GRAMA

Arhitect și specialist atestat de Ministerul Culturii în domeniul protejării monumentelor istorice, cu formare internațională, activează la intersecția dintre politici de patrimoniu, administrație publică și inițiative civice.

Biography

Arhitect și specialist atestat de Ministerul Culturii în domeniul protejării monumentelor istorice, cu formare internațională, activează la intersecția dintre politici de patrimoniu, administrație publică și inițiative civice. Absolventă a Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” și a Centrului Internațional „Raymond Lemaire” pentru Conservarea Monumentelor și Siturilor din cadrul K.U. Leuven, și-a construit parcursul profesional în jurul patrimoniului cultural imobil, îmbinând expertiza tehnică cu o perspectivă strategică asupra dezvoltării teritoriale. Din 2016 lucrează în cadrul Institutului Național al Patrimoniului, unde coordonează, din 2021, Serviciul Patrimoniu Mondial, gestionând relația dintre standardele internaționale și practicile naționale de protejare. Este membru fondator și fost președinte al Asociației ARCHÉ, membru ICOMOS România și fost membru în mai multe Comisii Zonale ale Monumentelor Istorice. Experiența acumulată în contexte naționale și internaționale i-a format o viziune integrată asupra patrimoniului cultural, axată pe relațiile dintre actori, responsabilități și oportunități. Se concentrează asupra modului în care patrimoniul poate sprijini dezvoltarea durabilă a comunităților, acționând ca un catalizator al coeziunii sociale, prosperității și rezilienței democratice.

Contact Form

    Leave a comment